Adriana Pălășan
Adriana este un profesionist cu o carieră impresionanta recunoscuta în domeniul logisticii și al managementului lanțului de aprovizionare. Absolventa a Facultății de Automatica și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu specializarea în Sisteme de Automatizare și Inginerie a Calității, și a unui program de MBA al Open University din Marea Britanie, Adriana și-a început parcursul profesional în 1986, ca inginer în cadrul Fabricii „Timpuri Noi”, utilizând cunoștințele tehnice din facultate.
În 1994, a intrat în industria transporturilor, fondand propria companie de transport rutier de mărfuri. Ulterior, în 1999, a fost printre primii care au introdus în România conceptul de supply chain management prin înființarea Supply Chain Management Center, o companie dedicată programelor de consultanță și training. Adriana a dezvoltat peste 100 de proiecte complexe de optimizare a proceselor și de eficientizare a echipelor, colaborând cu companii din diverse industrii și de diferite dimensiuni.
Educarea industriei este o misiune centrala pentru Adriana, care promovează cunoștințele și bunele practici în logistică și supply chain management, atât prin rolul sau de trainer în cadrul SCMC, cât și prin inițiativele sale de creștere a nivelului profesional din domeniu.
Este fondator și Vicepreședinte al Asociației Române de Logistică (ARILOG) și membru activ al European Logistics Association (ELA). începând din 2022, reprezintă ARILOG în relația cu autoritățile statului, având un rol esențial în adaptarea proceselor logistice la noile cerințe legislative legate de sistemul RO eTransport și implementarea corecta a acestuia.
A contribuit cu articole și studii în publicații de specialitate, este autor al Glosarului de termeni în logistică și supply chain și s-a ocupat de traducerea și adaptarea diferitelor articole și studii de piață internaționale.
Adriana este, de asemenea, un speaker frecvent la conferințe naționale și internaționale, unde împărtășește experiente din proiectele dezvoltate, oferind soluții practice și inspirație pentru profesioniștii din domeniu, contribuind activ la educarea și profesionalizarea pieței.
Prin activitatea sa diversă, îmbinând expertiza tehnica, leadership-ul strategic și implicarea sociala, Adriana rămâne o figura marcanta a industriei.